Update

Blogul meu incepe incet incet sa se revolte pentru ca nu mai scriu pe el. M-am apucat de un jurnal mai serios, mai bine asezat si mai literar si nevoia de a publica lucrurile s-a diminuat considerabil. Nu am scris nimic de Targu Mures, nimic de Iasi, nimic de mine.

Mi-ar placea sa merg non-stop. Sa nu ma opresc si sa imi fac un tel din a observa. Sa imi ascut simturile, vazul in detrimentul socialului si cu riscul de a ma dezvata sa vorbesc. As vrea sa fi auzit despre ce vorbeau cei doi indragostiti pe cerdacul acelei case parasite in the middle of nowhere, sa descos viscolul si sa dezleg misterul sistemului excretor omenesc. Sa merg in 10 locuri intr-o seara, in cautarea unui camin surogat si a unor oameni ce impartasesc crezul meu.

Ziua petrecuta in Iasi a schimbat ceva din mine. Statul la camin, locurile faine ( Underground, Baza si Acaju pentru a doua zi ) sunt reteta perfecta pentru cineva care s-a saturat de acelasi ritm si aceleasi zgomote ce doar la radio mai pot fi suportate.

As spune multe alte lucruri, mi-as face procese de constiinta si as renunta la bacalaureat pentru Congresul de la Rio din vara. M-as transforma intr-un melc pentru a acorda o atentie mai mare lucrurilor din jurul meu. Pentru a dilata timpul si pentru a avea timp sa realizez ce mi se intampla. As invata franceza doar pentru a prinde din mesajul melodiilor cantate de tine. Sigina e un nume frumos iar tu, ei bine, nu imi mai amintesc exact. Am gasit o posibila explicatie pentru faptul ca rockerii si pletosii sunt numiti deseori nespalati – faptul ca danseaza pana hainele si parul se contopesc cu trupul lor, iar transpiratie devine rodul fericirii. Serotonina nu are nicio vina ca se elibereaza prelungit la cel mai ametitor beat, de care se leaga amintiri din Club A sau din White Horse.

Taxiurile au un farmec aparte noaptea, trantitul portierei, conversatiile cu soferii nemultumiti de sistem si pretul benzinei, viteza ce iti da senzatia ca orasul iti este cunoscut, strazile laturalnice si slalomul printre camine ( apropo, Tudor vine de la Tudor Vladimirescu ) si mai ales, sugestiile de petrecere a timpului pe care te poti baza ( daca nu taximetristii, atunci cine?)

Oare sa scriu? Uite ce zice Cartarescu ( tot la jurnalul lui am ramas )

“Ma pregatesc sa ies din literatura ca dintr-o puscarie. Ma asteapta viata mult mai larga decat coala A4, viata reluata dupa trezeci de ani de literatura silnica. Nu vreau sa ispasesc pe viata crima de a fi iubit cartile mai mult decat oamenii. Cred ca am ispasit destul, si din ce in ce mai greu. …… Cu cativa prieteni, fara ambitii si fara nebunia concurentei, care mi-au mancat zilele si noptile. Dac-o sa mai scriu, o sa fie ca la 17 ani, de dragul scrisului pur, din fericirea de ma simti inspirat, de a inspira deodata cocaina tare a minunii ce ne-nconjoara. Vreau sa -mi decongestionez mintea, sa-mi deparazitez creierii, sa scpa de eftimihalachisme. Sa ies la larg, sa traiesc linistit ultima pagina din jurnalul vietii mele, fara s-o sfasaii cu pixul si fara sa strapung coperta. Iar de maine schimb foaia, ba chiar si caietul …”

Nu ? De maine incep scoala, ultima parte a liceului si sunt tare bucuros cand lucrurile se apropie de sfarsit. Vreau o noua memorie, sau cel putin un specialist care sa imi recomande ceva pentru creier, un virus, o bacterie care sa distruga sistemul de selectie si sa imi pot aminti orice lucru neinsemnat. As fi cel mai fericit om de pe pamant, intre lucruri neinsemnate. Serios.