Un altfel de jurnal – Matei Călinescu

N-am mai scris aici de mai bine de doi ani. Nicio lectură, nicio întâmplare, niciun impuls îndeajuns de puternic pentru a relua un proiect atât de pasionant pentru mine acum câțiva ani, dar atât de străin acum.  Lista mea de lecturi a curs, mai anevoios și mai puțin tumultos în comparație cu realitatea existenței mele. Reușesc însă, de fiecare dată când mă sperie golul amintirilor din anii liceului, să mai readuc la viață întâmplări scrise aici din existența zilei din anii precedenți. Nu mai recunosc mai nimic din ce mi se întâmpla în 2012,2013. Nu-mi mai aparțin rândurile din anii trecuți. Imprevizibilele categorii ale timpului mare.

13528977_1713982398861640_6702352899873635630_nȘi așa ajugem la Matei Călinescu și la a sa „ieșire din timp” prin volumul publicat, la cererea expresă a autorului, în 2016, la aproape șapte ani de la moartea acestuia. N-am să pot să vreau să am tăria să aduc în fața voastră bucăți din el, abia ce am reușit să-mi înving teama că, odată cu ultima însemnare din jurnal, moare și ceva din mine și să închei lectura (la mai bine de o lună de când am început-o).

A fost o lectură grea, în sensul lui heavy, nu lui hard. O lectură de care aveam nevoie acum mai mult ca niciodată. Un altfel de jurnal trebuie citit, clar, la momentul potrivit pentru fiecare dintre noi (n-aș ști să zic cum putem sincroniza lectura). E o lectură care surprinde și încântă prin seninătatea și demnitatea autorului în fața morții, e o lecție de luciditate, de dragoste, un manual de existență din care ar trebui să fim testați la finalul fiecărui ciclu al vieții noastre.

13663621_1371635619533153_1214527622_o

E o carte – obsesie, la care o să revin și pe care o să o recomand tuturor, indiferent de vârstă. Nu o să închei fără să-i mulțumesc lui Matei Călinescu pentru că m-a făcut să înțeleg mecanismele gândirii bolnavului și ale familiei bolnavului (fiind în ambele posturi, fiul său M, bolnav de autism – de citit și Portretul lui M, în aceeași serie la Humanitas).

Pachetul cu cele trei cărți din seria Matei Călinescu poate fi comandat aici, sau descoperit în librării. Nu o să fiți același om după această lectură.

dimineți devreme

Trezit la ora 6. Foit fără niciun folos. Aprins în cele din urmă lumina. Analizat viața pe toate părțile, decis că e imposibil să ne mai culcăm. Niciodată, n-are sens. Și la cum îți funcționează mintea, care-i nivelul de activitate neuronală și cum arată o zi normală din viața ta, da, niciodată. E cumplit să începi ziua, anul, viața, prea devreme. Perioada de așteptare până când și ceilalți se trezesc nu e atât de eficientă, de productivă. Depinzi. It, contabilitate, facturare, vânzări, la fel cum inima nu poate bate dacă ficatul și plămânii, de exemplu, nu s-au trezit.

Rezolvi ușor cu cafea, Smells like teen spirit (sigur că varianta lui Patti Smith, ce întrebare e asta). Citești Generația X și viața mea e plină de conceptele ca cele de mai jos:

Cultul de-unul-singurătății: nevoia de autonomie cu orice preț.de obicei în detrimentul relațiilor pe termen lung. E adesea provocată de așteptări disproporționat de mari de la cei din jur.

Succesofobie: teama că, dacă cineva are succes, va plăti cu neglijarea nevoilor personale și cu neîmplinirea dorințelor din copilărie.

Top lecturi 2014

Am aflat de curând de un top care se face în lumea cărților și m-am gândit că trebuie neapărat să afle lumea ce cărți minunate există în librării.

Topul meu pentru Biblioteca bloggerului român este următorul:

11 puncte – Fals tratat de manipulare – Ana Blandiana – Editura Humanitas

10 puncte – Pe când eram doar niște puști – Patti Smith – Editura Polirom

9 puncte – J. Fiinţa sexuală – Kenzaburo Oe – Editura Polirom

8 puncte – Demonul amiezii. O anatomie a depresiei – Andrew Solomon- Editura Humanitas

7 puncte – Suntem deja uitarea ce vom fi – Hector Abad Faciolince – Editura Curtea Veche

6 puncte – Cireșe amare – Liliana Nechita – Editura Humanitas

5 puncte – De profundis – Oscar Wilde – Editura Humanitas

4 puncte – Sfîrșit de sezon – Marius Chivu – Editura Humanitas

3 puncte – Iepurele mizantrop – Adrian și Mădălina Răileanu – Editura Humanitas

2 puncte – Jurnal de răzoi. Regina Maria- editor – Lucian Boia – Editura Humanitas

Lista completă aici:

  1. La răsărit de Eden – John Steinbeck
  2. Fals tratat de manipulare – Ana Blandiana
  3. Să nu vinzi înger păzitor – Jutta Richter
  4. Șoareci și oameni – John Steinbeck
  5. O femeie iubită – Andrei Makine
  6. Visătorul – Ian McEwan
  7. Piazza Bucarest – Jens Christian Grondahl
  8. Povestea unui idiot spusă de el însuși – Felix de Azua
  9. Spaima de literatură – Ana Blandiana
  10. Balcic. Micul paradis al României Mari – Lucian Boia
  11. Mania lalelelor – Mike Dash
  12. Ce-am făcut când am tăcut – Andreea Esca
  13. Muşte pe parbrizul vieţii – Radu Paraschivescu
  14. Legile fundamentale ale imbecilităţii umane – Carlo M. Cipolla
  15. Amintiri, vise, reflexii, C.G.Jung
  16. Hidegger şi un hipopotam intră pe Porţile Raiului – Daniel Klein
  17. Ce înseamnă, oare, toate acestea? – Thomas Nagel
  18. Mr Gwyn – Alessandro Baricco
  19. Originile totalitarismului – Hannah Arendt
  20. Eichman la Ierusalim – Hannah Arendt
  21. The Dude şi maestrul zen – Jeff Bridges şi ernie Glassman
  22. Pe când eram doar nişte puşti – Patti Smith
  23. Procesul – Franz Kafka
  24. Zidul – Sartre
  25. Chira Chiralina – Panait Istrati
  26. Pupă-l în bot și papă-i tot – James Carville, Paul Begala
  27. J. Fiinţa sexuală – Kenzaburo Oe
  28. 17 – Kenzaburo Oe
  29. Cum am devenit huligan – Mihail Sebastian
  30. Mesaj către tineri – Redescoperiţi literatura – Alexandru Ștefănescu
  31. Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi
  32. Iepurele mizantrop – Adrian și Mădălina Răileanu
  33. Sărbătoarea neînsemnătății – Milan Kundera
  34. Cireșe amare – Liliana Nechita
  35. Fie-vă milă de noi – Gabriel Liiceanu
  36. Suveranii României. Monarhia, o soluție?
  37. Evadarea tăcută – Lena Constante
  38. Evadarea imposibilă – Lena Constante
  39. Sfîrșit de sezon – Marius Chivu
  40. Strada dughenelor întunecoase – Patrick Modiano
  41. Micuta Bijou – Patrick Modiano
  42. De profundis – Oscar Wild
  43. O vară ce nu mai apune – Radu Sergiu Ruba
  44. Zăpezile de altădată – Gregor Von Rezzori

Cel ce vă aplică legea

Cel ce vă aplică legea

(Fragment din Fals tratat de manipulare, Ana Blandiana, Editura Humanitas, pag. 356)

Un sat din Câmpia Dunării, din acea zonă întinsă care cel puţin 15 ani după revoluţie s-a numit cu mândrie „roşie“. Acelaşi primar, ales din patru în patru ani de prin 1980, în numele unui partid care îşi schimba din când în când iniţialele, dar nu compoziţia sau metodele şi instrumentele. Înainte de ’89 nu se remarcase decât prin linguşirea şefilor de la judeţ în cinstea cărora reuşea să organizeze, de câte ori veneau, petre – ceri la fântâna din pădure, cu grătare şi tarafuri. Schimbarea pe care a adus-o în viaţa lui libertatea (inclusiv cea a votului) a fost că petrecerile pe care le organiza erau acum doar din patru în patru ani, în campania electorală, şi atunci trebuia să invite tot satul. De altfel, după ’90 dovedise o pricepere neo – bişnuită în folosirea tuturor oportunităţilor, se îmbogăţise, îşi construise o casă cu vreo 12 odăi şi magazin mixt la poartă, avea două maşini, câteva tractoare, îşi făcuse parte din ruinele şi utilajele fostei gospodării colective, din pământul reîmpărţit cu fatală aproximaţie oamenilor. Şi, cu cât el devenea mai bogat, cu atât satul apărea mai jalnic: cu uliţele hurducate de incredibile gropi, văi şi dealuri născute din făgaşele roţilor; cu grămezile de gu noaie din centrul comunei formate din baligile vacilor trecând zilnic spre păşune şi pungile şi recipientele de plastic aruncate la întâmplare; cu bălţile eternizate din sezonul ploilor, chiar în faţa primăriei, şi pe care vara se lăţeau mătasea broaştei şi mirosul pestilenţial.

Toată lumea era nemulţumită şi din patru în patru ani îl vota totuşi toată lumea, nu numai pentru că de fiecare dată contracandidaţii erau personaje ridicole, fanteziste sau jalnice 356 (cei realişti bănuiau sau chiar cunoşteau reţeaua de relaţii şi interese căreia îi aparţinea şi preferau să nu o deranjeze), ci şi pentru că, de obicei, avea o adevărată ştiinţă de a da, în preajma alegerilor, sentimentul că de data asta s-a pus pe treabă şi, cu experienţa şi relaţiile lui… Cea mai spectaculoasă acţiune a fost cea prin care a montat cişmele strălucitoare pe mai multe uliţi în ajunul alegerilor, fără să mai instaleze şi conductele de apă care le-ar fi făcut să funcţioneze.

De această dată, ieşit de curând la pensie, s-a hotărât să contracandideze fostul director al şcolii, profesorul de matematică a generaţii şi generaţii de elevi, deveniţi alegători, cel mai respectat om din sat. Fostul primar nu putea avea în faţa lui nici o şansă. De altfel, el însuşi părea să fie convins de asta pentru că nu a mai organizat nici o petrecere, nu a mai adus mici şi bere şi nici măcar nu s-a mai obosit să lase impresia că face ceva. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să organizeze o întâlnire electorală la care i-a chemat pe toţi locuitorii cu drept de vot ai comunei, invitându-l şi pe contracandidatul său. Căminul cultural (în care funcţiona pe vremuri o bibliotecă şi se organizau serbările de sfârşit de an şcolar, dar era acum de ani de zile închis) s-a umplut până la refuz cu oameni curioşi de ineditul situaţiei, veniţi ca la un spectacol sau ca la un meci. Ca o gazdă bine crescută, primarul l-a invitat pe profesor să ia primul cuvântul, iar acesta a spus că nu şi-a dorit niciodată să fie primar şi nu şi-a închipuit că va ajunge vreodată să candideze, dar lucrurile merseseră prea departe, deveniseră insuportabile şi a înşirat metodic toate întâmplările cunoscute de tot satul, care dovedeau corupţia şi dispreţul pentru interesul locuitorilor satului, bunul plac şi delăsarea care domneau la primărie. Cuvântarea lui calmă, asemenea unei demonstraţii matematice, era atât de convingătoare şi fusese atât de adesea întărită de aprobările şi aplauzele sălii, încât a încheiat simplu, spunând că tot ce speră, dacă va fi ales, este să facă să domnească în satul lor ordinea, curăţenia şi legea. Părea că al doilea vorbitor nu-şi mai are rostul. Totuşi, primarul a luat cuvântul şi, cu o voce ştearsă, albă, de viitor înfrânt conştient de propria sa nimicnicie, a spus:

— Dragi concetăţeni, l-aţi ascultat cu atenţie pe domnul profesor şi nu trebuie să vă spun eu că merită mai mult decât mine să vă fie primar. Aplauzele voastre o dovedesc. Este un om de o mare valoare şi este o cinste pentru satul nostru că vom avea un primar ca el. Este un om cinstit, un om care niciodată n-a călcat legea şi, dacă va depinde de el, nu va îngădui nici altora să o calce. Eu numai un lucru vreau să vă spun şi numai o singură rugăminte am la voi: atunci când vă duceţi la vot să vă aduceţi aminte ce vă spun eu acum. Domnul profesor este un om drept, serios şi cinstit. El nu ştie de glumă şi după ce va fi primar el o să vă aplice la toţi legea. Nu a fost aplaudat şi, neobişnuitul spectacol terminându-se mult mai repede decât prevăzuseră, oamenii s-au ridicat şi s-au împrăştiat preocupaţi şi tăcuţi. Spre surprinderea tuturor, alegerile au fost câştigate de fostul primar.

Am stat de vorbă după mai multe luni cu profesorul de matematică. Deşi se hotărâse cu greu să candideze şi se gândise ca la un sacrificiu la cei patru ani pe care îi va petrece la primărie, percepea înfrângerea ca pe o adevărată catastrofă, nu pentru că nu devenise primar, ci pentru că motivele pentru care nu devenise îi puneau sub semnul întrebării întreaga viaţă.

— Îţi dai seama, îmi spunea, cu o voce uimită din care nu lipsea nici spaima, nici admiraţia, de câtă subtilitate a fost în stare acest personaj grobian cu şapte clase şi o şcoală de partid, de câtă fineţe psihologică a fost nevoie ca să aibă intuiţia – şi să rişte totul pe ea – că legea îi sperie, că a fi cinstit (într-o lume în care, de decenii, dacă nu cumva de secole, cu toţii „se descurcă“, „se orientează“, „se învârt“) este ceva suspect şi ameninţător? Am trăit o viaţă întreagă printre ei, învăţându-le copiii, reparându-le televizoarele, ducându-i cu maşina la spital când nu le venea Salvarea, i-am considerat nu numai vecinii mei, ci şi egalii mei într-un sens omenesc, rudele mele prin istoria nenorocită pe care am traversat-o împreună, şi deodată descopăr că între un ticălos despre care ştiu că este un ticălos şi un om cinstit despre care ştiu că este cinstit, ei îl consideră mai puţin periculos pe primul…

Chira Chiralina

http://www.humanitas.ro/humanitas/chira-chiralina 

Nu știu de ce am descoperit-o abia acum, cum nu știu de ce Panait Istrati nu este în programa școlară pentru liceu.

„Chira Chiralina e prima mea operă şi-mi rămâne scumpă între toate… Şi poate că azi plângem amândoi pe ruinele unor năzuinţi cari ne-au fost deopotrivă de scumpe…“ (Panait ISTRATI)

Tragică, romantică, exotică, fermecătoare, plină de aventuri şi de pasiuni interzise, împletind viciul şi virtutea, abjecţia şi nobleţea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburătoare scrieri din literatura română şi o neobosită pledoarie pentru libertate.
Tânăra Chira, ademenitoare şi naivă, îndrăzneaţă şi nesăbuită, îşi duce zilele alături de mama ei în petreceri şi răsfăţ. Seară de seară, cu o nepăsare sporită parcă de apăsarea sorţii, fata îşi primeşte oaspeţii într-un cadru sufocat de erotism, devenind, cu voie ori fără voie, idealul amăgitor al fratelui ei mai mic, Dragomir. Când, asemenea oricărei iluzii, Chira îi scapă tânărului printre degete, acesta porneşte pe urmele ei prin lumea cea mare, într-o călătorie care-i perverteşte sufletul şi-i îngenunchează spiritul. Odiseea levantină a căutării surorii iubite zugrăveşte un preţios tablou al Orientului la mijloc de secol XIX şi oferă impresionante lecţii de viaţă. La capătul drumului, hoinarul Dragomir, înţelepţit, îşi transpune experienţa pribegiei într-o poveste de o frumuseţe răscolitoare.

Untitled

Berăria H nu e o berărie

Nu mi-a mai dat nimeni de mult timp un motiv să scriu un post răutăcios. Au făcut-o aseară cei de la Berăria H, unde am mers la ceea ce promitea să fie un concert folk fain. Cu ce să încep oare? Dezorganizarea totală, acustica proastă spre greu de suportat, barmanii stângaci, lipsa scaunelor sau faptul că existau 5-7 beri în meniu, și alea Ciuc, Silva și Heineken?

Concertul începea teoretic la 7, când am ajuns și noi. Sala, pe jumătate ocupată, pe jumătate scriind rezervat. Ce însemna rezervat, când tu ai plătit bilete de intrare, nu a știut niciun barman să-mi spună. A început, preț de două ore, până când s-au gândit să înceapă concertul, o hăituială generală pe scaune. Era clar, au vândut mult mai multe bilete decât locurile existente, noi fiind trimiși la o zonă cu mese înalte, fără scaune, cu precizarea că acestea sunt locuri special făcute fără scaune, pentru oameni tineri. Bărbații și-au dovedit masculinitatea prin hărțuirea celorlalți norocoși care aveau mese și care păreau a avea scaune în plus la masă. Nicio problemă, ne-au lăsat două ore timp să ne facem rost, ca într-un survival camp, de ce credeam noi inițial că ar fi fost normal să intre în prețul biletului.

O doamnă simpăticuță, parte din cei 120 de angajați cu care se lăudau în comunicatele de presă organizatorii (n-au fost mai mult de 30 de barmani), a deschis prin a-și cere scuze că e persoana care o să încerce să ne servească în seara asta. Decent. Am înțeles apoi că se referea la faptul că prima comandă o să fie și ultima de care o să avem parte.

Gata, între 9 și 11 au reușit să ne facă să țipăm între noi la masă, pentru a ne auzi, diverși, parte din cauza sonorizării, parte din cauza încercării lor nereușite de a vorbi la un microfon de cântare, din care oricum nu se înțelegea mai nimic. A mai apărut și Andrei Păunescu, care a greșit tare de tot registrul, nu era totuși nici Mamaia 93 nici Vocea României.

Am rezistat eroic doar pentru Magda Puskaș, care a fost și cea care a reușit să scoată din depresie sutele de persoane. A ridicat lumea la dans, am cântat, a spălat din rușinea tuturor celor din înaintea ei, ne-a trimis să mai comandăm, pe lângă cafelele atât de necesare și bere. Sigur că Silva nu mai aveau, ba a mai și precizat barmanul, când am cerut un mojito, că nu sunt bar de cocktailuri, ci berărie. Îmi venea, sincer, să-mi cer scuze în numele Bucureștiului Magdei, dar am aflat că o să revină în octombrie în EVarză, lucru, din nou, îmbucurător.

Singurul lucru bun din Berăria H e clar, toaleta. Și desigur, avantajul unui spațiu-hală, unde poți bea o bere, dacă ai sute de prieteni pe care vrei să-i aduci cu tine. În rest, nimic nou sub soare.

Pe când eram doar niște puști

Robert Mapplethorpe. Patti Smith. The song of Bernadette cu Jennifer Jones. Modigliani, Dubuffet, Picasso, Fra Angelico și Albert Ryder. LSD.

”Ne-am uitat la cărți despre dadaism și suprarealism și spre dimineață eram fascinați de sclavii lui Michelangelo. Ne-am sorbit gândurile fără cuvinte și, chiar când a răsărit soarele, am adormit îmbrățișați. Când ne-am trezit, m-a salutat cu zâmbetul lui strâmb și am știut că era cavalerul meu.”

Librăria Bretano’s. Rimbaud, Bob Dylan, Lotte Lenya, Piaf, Genet și John Lennon. New York, Upper East Side, 48th street. William Blake, amanetul de pe Forty-second Street. Librăria Scribner’s, Fifth Avenue, nr 597.

”Părea să fie o slujbă ideală, lucram în magazinul unei edituri prestigioase, care-i publicase pe Hemingway și Fitzgerald și unde se simțea spiritul editorului lor, marele Maxwell Perkins.”

Poems a Penny Each, James Joyce, 1968, Jim Morrison. So you want to be a rock’n-roll star. Brooklynul, chiria, MoMa, Met, Luvru, Guernica. Senatorul Robert F Kennedy era mort. Andy Warhol. Frida Kahlo.

”-Dacă nu vii, o să fiu cu un băiat. O să mă fac homosexual, m-a amenințat. […] Simțeam că l-am dezamăgit. Credeam că un bărbat devenea homosexual când nu exista nici o femeie care să-l salveze – o idee greșită pe care mi-o formasem de la relația tragică dintre Rimbaud și poetul Paul Verlaine. […] În imaginația mea literară, homosexualitatea era un blestem poetic, idei pe care le culesesem de la Mishima, Gide și Genet.”

Thight Fucking Pants. New York, 21 iulie, toată lumea vorbea despre lună. Un om pășise pe ea, dar eu abia dacă observasem. Scena cu dușul din Psyco. Brian Jones. The Rolling Stones.

Dylan Thomas. Chelsea Hotel. Camera 1017. Maiakovski, George Raft, Frank O’Hara, Billy Name. Mary Quant. metroul F până la Rockefeller Center. Charles Manson.

”Purtam o rochie lungă, din viscoză, bleumarin cu picățele și o pălărie de pai, parcă aș fi fost desprinsă din East of Eden. La masa din stânga stătea Janis Joplin cu formația ei. Ceva mai departe, în dreapta, se aflau Grace Slick și Jefferson Airplane împreună cu cei de la Country Joe and the Fish. La ultima masă dinspre ușă era Jimi Hendrix, cu nasul în farfurie, mâncând cu pălăria pe cap față în față cu o blondă. Peste tot erau muzicieni care stăteau la mese pline de creveți cu sos verde, paella, carafe cu sangria și sticle de tequila.”

Woodstock. Domnul Brad. Junky – William Burroughs,Charlie Patton. Brownie’s, Max’s Kansas City și The Factory. Creanga de aur. Pratt.  Omul-porc. Războiul s-a terminat. Dacă vreți. Crăciun fericit de la John and Yoko.

”Anii ’60 se apropiau de sfârșit. Ne-am sărbătorit zilele de naștere. Robert a împlinit douăzeci și trei de ani. Apoi am împlinit eu douăzeci și trei de ani. Numărul prim perfect. Robert mi-a făcut un suport pentru cravate cu imaginea Fecioarei. Eu i-am dăruit șapte cranii din argint înșirate pe un șnur de piele. El purta craniile. Eu purtam o cravată. Ne simțeam pregătiți pentru anii ’70.

– E deceniul nostru, a zis.”

Raymond Roussel, Salvador Dali, The Scene. Oscar Wilde și motanul Chesire. El Quixote.Gautier, Michaux și Thomas de Quincey. Keats, rockabiilly, St. Mark’s Poetry Project.

”Johnny cântase la priveghiul lui Jimi Hendrix și am deplâns împreună dispariția poetului chitarei, găsind consolare în cuvintele pe care le rosteam despre el. Dar în seara următoare ne-am strâns din nou în camera lui Johnny ca să ne consolăm unii pe alții. Am scris doar două cuvinte în jurnal: Janis Joplin. Murise din cauza unei supradoze, în camera 105 de la Landmark Hotel din Los Angeles, la douăzeci și șapte de ani. Johnny simțea că se duce la fund. Brian Jones. Jimi Hendrix, Janis Joplin. A văzut imediat legătura dintre cei care aveau nume cu J și frica și durerea s-au contopit.”

David, Thinkerbelle, Susan, Donald, Harry. Aparatul Polaroid. Tom of Finland.

”Truman Capote l-a acuzat o dată pe Kerouac că nu făcea altceva decât să bată la mașină, nu să scrie. Dar Kerouac impregna hârtia cu întreaga lui ființă când se așeza la mașina de scris. Eu nu făceam de cât să bat la mașină. M-am ridicat frustrată.”

”Pardesiul meu nepractic abia reușea să mă ferească de ploaia rece, de toamnă, din Paris. […] Am mai mers puțin până la cimitirul Montparnasse și i-am salutat pe Brâncuși și pe Baudelaire. […] Peggy Guggenheim mi-a povestit că, dacă făceai dragoste cu Brâncuși, nu aveai voie sub nici o formă să-i atingi barba.”

”-Patti, ne-a păcălit arta?

M-am uitat în altă parte, nevrând să mă gândesc la asta.

– Nu știu, Robert. Nu știu.
Poate că era adevărat, dar n-aveai cum să regreți așa ceva. Numai un nebun putea să regrete că fusese păcălit de artă. Sau un sfânt. Robert mi-a făcut semn să-l ajut să se ridice în capul oaselor și s-a clătinat.”

Documentar: